Cultura Locala‎ > ‎

Istoricul Comunei

    ISTORIA SPANŢOVULUI 
sursa de documentare pentru istoricul comunei 
lucrarea "Monografia comunei SPANTOV" a profesorului TEODOR STEFAN


    Cadrul natural în care este situată localitatea Spanţov şi în primul rând aşezarea ei în apropierea Dunării a reprezentat un important factor pentru dezvoltarea aşezării, făcând posibilă realizarea în permanenţă de contacte economice strict necesare cu comunităţile de la sud de Dunăre şi de-a lungul acesteia.
    Marele fluviu a fost şi principala cale de pătrundere a unor elemente de cultură materială şi spirituală superioare, venite din lumea greacă, orientală sau romană, aşa cum pe această cale s-au realizat influenţe culturale în sens invers, nu mai puţin determinante.
    Pe această punte de legătură cu lumea largă au venit de-a lungul secolelor nu numai influenţe benefice pentru spaţiul carpato-dunărean, dar şi imperii şi împăraţi „pe care lumea nu putea să-i mai încapă”, atraşi de bogăţiile şi libertatea acestor locuri , apărate cu dârzenie până la supremul sacrificiu de miile de eroi anonimi cărora le datorăm continuitatea neîntreruptă a firului istoriei pe aceste meleaguri.
    Începuturile istoriei Spanţovului se pierd în îndepărtatele milenii ale orânduirii comunei primitive. În favoarea acestei idei pledează bogatele urme materiale de viaţă omenească prezente aici la fiecare pas, ca şi tradiţiile istorice locale transmis din generaţie în generaţie de-a lungul secolelor care au inspirat denumirile bogate în semnificaţii ale satelor comunei , cum sunt Cremenea(satul în care s-au descoperit numeroase unelte de cremene, numit în prezent Grădiştea, locul unei vechi aşezări) sau Cetatea-Veche, ceea ce atestă prezenţa la oamenii locurilor a cunoştinţei vechimii acestor aşezări, a faptului că ei reprezintă o verigă a unui proces neîntrerupt de vieţuire pe aceste meleaguri.
    Faptul că evoluţia istorică a localităţii este foarte bine ilustrată a atras de timpuriu arheologi renumiţi, astfel, înainte de anul 1900, Grigore Tocilescu explorează întreg malul stâng al Dunării în scopul strângerii de monumente sculpturale şi epigrafice, precum şi în scopul de a identifica unele aşezări romane menţionate de izvoarele antice.
    Cu acest prilej a fost atins şi teritoriul comunei Spanţov, deoarece acelaşi arheolog ne semnalează între satele Grădiştea şi Cetatea-Veche prezenţa unei aşezări din comuna primitivă.1
    Descoperirea unei amfore greceşti din sec. II. î.e.n. ca şi a unor monede de la Constantin cel Mare şi Justinian, precum şi poziţia terenului, l-au determinat pe Tocilescu să plaseze la Spanţov locul unde pe vremuri se ridica Constantiniana Daphne, ipoteză infirmată ulterior de acelaşi cercetător.2
    La începutul deceniului al treilea al secolului, Vasile Pârvan, ajutat de Ion Andriescu au impulsionat cercetările în problemele istoriei orânduirii comunei primitive, iniţiind un amplu program de cercetări arheologice de suprafaţă în sud –estul Munteniei, inclusiv de-a lungul Dunării între Olteniţa şi Călăraşi în timpul cărora a fost cercetat şi teritoriul Spanţovului.
Cu acest prilej o echipă de tineri arheologi condusă de Radu Vulpe3 a descoperit numeroase aşezări neolitice.
În primăvara anului 1952, o delegaţie a Muzeului Naţional de Antichităţi a făcut cercetări de suprafaţă în toate satele din împrejurimile Spanţovului, cu această ocazie fiind identificate numeroase aşezări aparţinând orânduirii comunei primitive şi epocii feudale timpurii pe teritoriul satelor Grădiştea, Cetatea-Veche, Stancea, Clinciu.4
    Rezultatul deosebit de important al acestei recunoaşteri îl formează însă descoperirea în vatra localităţii Spanţov a unei bogate aşezări neolitice de tipul Boian (aproximativ. 4000-3500 î.e.n.),cea mai veche atestare a omului pe aceste ţinuturi.
De asemenea, a fost semnalată existenţa unui cimitir din perioada prefeudală (sec.IV e.n.) pe baza a două vase de lut care se aflau în posesiunea locuitorului Chimon Mailat.
    Punctul arheologic despre care este vorba se află în partea de sud a satului în marginea de jos a terasei Dunării, la punctul denumit de localnici „Malul Bulicoaiei”.
    De la piciorul terasei şi totodată de la baza aşezării, locuitorii satului scoteau pământ pe care îl foloseau la diverse nevoi gospodăreşti, din această cauză, în mod automat se desprindeau din partea superioară a terasei bucăţi mari de pământ, care lăsau să iasă la lumină un numeros material arheologic, în mare parte distrus sau împrăştiat din neştiinţă de locuitori.
    Având în vedere pe de o parte importanţa descoperirii, iar pe de altă parte faptul că aşezarea şi cimitirul erau ameninţate cu distrugerea, Academia României a programat prin Muzeul Naţional de Antichităţi o săpătură de salvare efectuată în toamna anului 1952, urmată de alte campanii de săpături în anii 1956, 1958, 1959 şi 1962,aşezarea neolitică cercetată a fost plasată pe un loc proeminent din marginea terasei înalte a Dunării şi ea se diferenţiază clar în două nivele ce corespund la două faze distincte din evoluţia culturii Boian:
-Vidra şi
-de tranziţie(Spanţov)5
Aşezarea de la primul nivel, Vidra, din care s-a păstrat o mică parte, era delimitată la nord-est de un şanţ de apărare.
În cuprinsul acestuia s-au distins două subnivele .
La baza subnivelului inferior au fost observate gropi care pătrund în pământul viu, ceea ce a determinat pe cercetători să presupună că primii locuitori ai aşezării locuiau în bordeie săpate în pământ ,înainte de a-şi fi construit locuinţe de suprafaţă.    
    În cadrul locuinţelor descoperite şi cercetate s-au găsit bulgări de chirpici, amestec de pământ cu pleavă şi paie proveniţi din două locuinţe în care existau urme de pari şi trestie din care era format scheletul locuinţelor, pereţii aveau circa 0,15 metri grosime şi au fost reparaţi de câteva ori, după cum rezultă din straturile subţiri de lipitură ce se desprindeau de pe bulgări.6
Pardoseala uneia dintre locuinţe era alcătuită dintr-un strat de pământ galben albicios.
    Făcând uz de date indirecte rezultate din cercetarea altor aşezări aparţinând aceleiaşi culturi şi faze (Radovanu), putem deduce că şi locuinţele aşezării din Spanţov aveau amenajări interioare de felul cuptoarelor cu aspectul unor mese şi vetre pentru încălzirea locuinţelor în anotimpurile friguroase. Sub dărmăturile locuinţelor s-au găsit silexuri, percutoare, topoare de piatră, sule de os, greutăţi de lut ars pentru plase de pescuit sau războaie de ţesut, săpăligi din corn de cerb, oase de animale(bou, capră, porc, câine),vertebre de peşti mari-probabil somn, scoici, o ceramică abudentă, fusaioale, râşniţe de mână şi altele.7
    Toate acestea reuşesc să dea o imagine destul de clară a modului de viaţă al locuitorilor acestei aşezări neolitice, a faptului că era cunoscută şi practicată pe scară întinsă cultivarea primitivă a plantelor.
    Oasele animalelor domestice descoperite ne permit să credem că şi creşterea animalelor constituia o ocupaţie de seamă în viaţa oamenilor primitivi de aici.
    De asemenea, locuitorii aşezării mai erau vânători şi pescari, după cum reiese din resturile osteologice descoperite în cursul săpăturii. Ei vânau mistreţul, bourul şi cerbul.
    În legătură cu bourul menţionăm faptul că s-a găsit un craniu lung de 0,8 m care aparţine speciei bos primigenius.
Având în apropiere Dunărea şi bălţile învecinate, oamenii pescuiau, fapt atestat din plin de prezenţa vertebrelor de peşti sau a greutăţilor de plasă din care unele probabil serveau totodată la războiul de ţesut.
    Din prezenţa numeroasă a resturilor de ceramică, unelte şi alte obiecte neolitice descoperite pe multe grinduri din lunca satelor Stancea şi Clinciu, risipite odinioară ca nişte insule printre lacurile ce dominau zona, deducem că în anumite perioade ale anului , mai probabil primăvara, când peştele pătrundea în lacuri ca urmare revărsării apelor Dunării, familii izolate sau grupuri de familii îşi părăseau aşezările propriu-zise şi se stabileau sezonier în aceste locuri.
    Materialul arheologic deosebit de bogat descoperit în cuprinsul nivelului II şi cu precădere ceramica ilustrează un aspect cultural definit aici pentru prima dată, caracteristic fazei târzii a culturii Boian şi denumită de arheologi faza Spanţov.
Întinderea aşezării de la acest nivel se extinde spre nord-est fiind delimitată de un alt şanţ de apărare.
    În ce priveşte marginea terasei(spre sud-vest),e aproape sigur că în acel timp ea se afla mai spre sud-vest, ieşind ca o prelungire spre luncă sub forma unui bot de deal.
    Grosimea depunerilor corespunzătoare fazei Spanţov, care depăşeşte un metru,arată o durată de locuire relativ îndelungată.
Stratigrafic se constată ruinări şi refaceri, fără a se putea sesiza întreruperi în cadrul acestui nivel.
    Aşezarea neolitică de la Spanţov nu este singura de pe teritoriul comunei Spanţov, ci doar cea mai reprezentativă. Mai mult decât atât, evoluţia aşezărilor neolitice de pe teritoriul comunei prezintă continuitate evidentă în fazele următoare ale epocii. Astfel, în partea de est a satului Cetatea-Veche , pe o prelungire a primei terase a Dunării de forma unui tell denumită la Grădişte se află o altă aşezare neolitică semnalată încă de Grigore Tocilescu, dar necercetată sistematic până în prezent.
În anul 1971, în acest loc, în timp ce se executa un şanţ pentru îngroparea unei conducte, au fost distruse din neglijenţă mai multe morminte ale unei necropole, cu care prilej s-au descoperit două topoare ,un ciocan de piatră şlefuită etc.
Acest tip de topor, cunoscut şi în alte aşezări neolitice, este caracteristic ariei de răspândire a culturii Gumelniţa(aprox.3500-2000 îen) şi a avut o evoluţie paralelă cu replica lui de aramă.
    În partea superioară a tell-ului, în forma unei calote sferice, se pot găsi toamna, după efectuarea ogorului sau primăvara, înainte ca terenul să fie invadat de vegetaţie, fragmente de silex sau ceramică dislocată din structurile diferitelor epoci de pluguri. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în cazul aşezărilor neolitice din raza satelor Stancea şi Clinciu.
Firul aşezărilor de aici nu se întrerupe la sfârşitul neoliticului, chiar dacă epoca ce urmează va fi marcată de profunde mutaţii pe plan etnic şi cultural datorat pătrunderii şi în aria Carpato-Dunăreano-Pontică a valului de popoare Indo-Europene.Condiţiile naturale extrem de favorabile pentru obţinerea hranei, apropierea Dunării cu importanţa ei strategică i-au legat pe oameni de aceste locuri, atrăgându-i deopotrivă şi pe cei veniţi de aiurea.
    Şi chiar dacă în vremuri tulburi, de insecuritate, locuitorii acestor locuri s-au retras la adăpostul codrilor mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi, amintirea acestor locuri îi va fi readus la vechile vetre după restaurarea liniştii.
Dar, cu siguranţă în acele vremuri mai putea exista şi o altă posibilitate şi anume ca băştinaşii să nu fi putut sau să nu fi dorit să se retragă din calea noilor veniţi cu care în cea mai mare parte a cazurilor aveau să convieţuiască asimilând culturi noi dar păstrând totodată elementele valoroase ale străvechii culturi autohtone.
    Faptul că centrul aşezării neolitice din Spanţov coincide cu centrul aşezării feudale sau a celei de astăzi nu este o simplă întâmplare, ea vine să întărească continuitatea de locuire în acest loc din cele mai vechi timpuri până astăzi.
Dezvoltarea metalurgiei bronzului(aprox.1800-300 î.e.n) prin confecţionarea de arme, podoabe, obiecte de cult, iar mai târziu unelte cu productivitate sporită în diverse sectoare economice, va duce la prima mare diviziune a muncii, care nu a putut ocoli această zonă.
    În anul 1970 Sebastian Morintz descoperă în vatra satului Stancea, situată în aria culturii Coşlogeni, vase globulare cu una sau două torţi, supraînălţate, de tip Zimnicea-Plovdiv(perioada bronzului mijlociu aprox.1700-1300 î.e.n.).
Inexistenţa în cele mai vechi aşezări a acestui tip de vase evidenţiază o etapă mai veche a acestei culturi.
Vasele respective descoperite la suprafaţă proveneau din morminte de inhumaţie distruse.
    În primăvara anului 1985, în urma cercetărilor arheologice de suprafaţă efectuate în lunca satelor Stancea şi Clinciu ,cercetări conduse de Muzeul de Arheologie Olteniţa, au fost reperate mai multe aşezări din epoca străveche , veche şi din feudalismul timpuriu, dintre care una aparţine epocii bronzului.
    Situată în sud-estul satului Clinciu, aşezarea cuprinde un inventar bogat aparţinând culturilor Glina,Tei şi Coşlogeni, format din unelte din piatră, os, ca şi din ceramică.
Între epoca bronzului şi cea a fierului nu a existat o delimitare culturală sau etnică, trecerea petrecându-se organic.
Fierul care va face acum epocă prin calităţi fizico-mecanice mai bune şi posibilităţi sporite de prelucrare, va determina o creştere a productivităţii şi implicit metamorfozarea vieţii sociale.
Dintre culturile care ilustrează această epocă, cea mai reprezentativă pentru prima vârstă a fierului (Hallstatt), aprox.800-300 î.e.n., este cultura Basarabi, de caracter etnic nord-tracic(aprox.750-600 îen) reprezentată pe teritoriul Spanţovului prin fragmente de ceramică descoperite în cadrul săpăturilor arheologice din anii 1952,1956,1959, în aşezarea neolitică din satul Spanţov.
    Din aceeaşi perioadă datează şi două brăţări de bronz descoperite în lunca Spanţovului , în condiţii neprecizate, în anii dinaintea celui de-al doilea război mondial(astăzi ele se află la Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa).
Avântul metalurgiei fierului, generalizarea uneltelor, îndeosebi a brăzdarului şi a toporului, vor grăbi desăvârşirea celei de-a doua mari diviziuni a muncii, care a dus la specializarea tot mai pronunţată a meşteşugarilor, creşterea volumului de produse conducând la schimburi economice interne şi externe,intrând în contact cu alte civilizaţii, în principal cu cea greacă, macedoneană şi apoi romană.
    În împrejurimile Spanţovului, la Chiselet s-au descoperit tetradrahme tasiene de argint, ca şi monede macedonene din timpul lui Alexandru cel Bun (335-323 î.e.n.).
La Spanţov s-a descoperit o necropolă de tip Murighiel(sec.III-sec-I î.e.n.), în mormintele căreia exista pe lângă vasele lucrate cu mâna şi vase cenuşii lucrate cu roata(caracteristice dacilor), iar în sudul comunei, amfore şi vase greceşti.
    Evenimentele înregistrate de societate pe plan economic şi social, de la apariţia primelor triburi şi până la cucerirea Daciei de către romani, şi-a pus amprenta şi asupra locuitorilor şi a locurilor de la Spanţov, acest fapt fiind sugerat şi de către Vasile Pârvan care a cercetat personal vestigiile antice ale acestor locuri şi care, în lucrarea sa, „Începuturile vieţii romane la gurile Dunării” menţiona şi Spanţovul ca fiind „singur” capătul de pod al drumului ce urca spre Ploieşti, Drajna de Sus şi mai departe spre Ardeal.
    Sfârşitul dominaţiei romane sub presiunea atacurilor popoarelor migratoare şi a dacilor liberi a reprezentat o nouă etapă în desfăşurarea procesului de formare a poporului român.
    După retragerea administraţiei şi a legiunilor romane, populaţia autohtonă a rămas pe loc înfruntând valurile de popoare migratoare.
    Continuitatea acestei populaţii este dovedită de numeroasele urme arheologice, ca şi de izvoare de altă natură.
De altfel, teritoriile fostei provincii romane de la nord de Dunăre se vor bucura în continuare de protecţia imperiului .
Pe malul stâng al fluviului s-au construit porturi de război , cetăţi de fortificaţii , turnuri de pază, posturi militare.
Cât priveşte schimburile economice între cele două maluri, acestea nu au încetat de loc după retragerea aureliană, descoperirea pe tellul de la „Grădişte” a unor monede de la Constantin cel Mare şi Justinian este grăitoare în acest sens. Aceste descoperiri, cât şi poziţia favorabilă a terenului din această zonă , bine apărat natural şi foarte apropiat de Dunăre, la care se adaugă vechimea acestei vetre locuită încă din neolitic i-a determinat pe unii istorici să localizeze aici cetatea Daphne, construită între anii 324 şi 328 de împăratul Constantin cel Mare şi situată după menţiunea lui Ummianus Marcelinus şi Procopius din Caesarea, în faţa cetăţii Transmarisca(aşezată pe locul Turtucaiei de azi).
    Dacă până nu demult, în discuţiile privind localizarea acestei cetăţi, balanţa înclina în favoarea Olteniţei pentru motivul că istoricii antici situau cetatea amintită în apropierea gurilor râului Argeş, astăzi acest aspect a fost elucidat în favoarea Spanţovului.
Modificarea cursului inferior al Argeşului este atestată prin documente vechi, astfel, într-un act datat 26 februarie 1576 privitor la stabilirea hotarelor satului Ghiundeni se menţiona existenţa „Argeşului vechi în dreptul sălaşului orăşenilor” din Cornăţel situat pe locul actualei Mânăstirea.
Peste aproape o jumătate de secol, vechiul curs al Argeşului trecea cam în dreptul satului Spanţov; o poruncă a domnului Radu Mihnea din 10 decembrie 1622 împuternicea mânăstirea Snagov să stăpânească gârlele de pe „Ocina” mânăstirii precizându-se că „…nu sânt ieşite aceste gârle de în baltă ,ci au fost nişte gârle seci de demult, acum se-au umplut cu apă ,de în apa Argeşului şi au dobândit şi peaşte”.
În anii care au urmat de atunci oamenii au modificat continuu reţeaua hidrografică a regiunii prin desecări, canalizări, lucrări de hidroamelioraţii, aducând-o la configuraţia actuală.
    Convieţuirea continuă în aceste spaţii este reliefată şi de descoperirile arheologice dintre anii 1952-1962 când s-au descoperit două necropole din secolul IV încadrate în plan arheologic în cultura Sântana de Mureş –Cerneahov.
Inventarul lor era variat, cuprinzând ceramică(din care câteva sunt de provenienţă romană),obiecte de podoabă, de toaletă, piepteni de os, obiecte din metal sau sticlă, cornalină sau chilimbar.
Toate vasele lucrate cu mâna redau forme şi ornamente de tradiţie geto-dacică.
Secolele IV-VI au reprezentat perioada de pătrundere treptată a slavilor, stabiliţi în cele din urmă la sud de Dunăre.
Convieţuirea temporară cu aceştia, ca şi stabilirea unora din elementele slave în acest spaţiu au făcut ca între ei şi autohtoni să se exercite o influenţă reciprocă în organizarea politică, limbă, viaţa socială şi culturală.
Numărul superior al daco-romanilor, vechimea aşezării şi a organizării lor , stadiul superior al civilizaţiei materiale şi spirituale au contribuit ca elementele autohtone să asimileze elementul slav.
    De la începutul secolului al VII-lea putem vorbi în linii mari de formarea limbii şi a poporului român, de intensificarea procesului de formare a relaţiilor feudale şi crearea condiţiilor pentru naşterea primelor organizaţii politice prestatale.
În condiţiile dezvoltării vieţii economice, procesul de descompunere a obştilor săteşti se accentuează, adâncindu-se diferenţierea economico-socială a populaţiei autohtone. Aceasta este atestată arheologic în mai multe aşezări vecine Spanţovului al căror inventar este format în special din unelte şi ceramică de tip Dridu.
    Existenţa la această dată pe teritoriul comunei a unor construcţii de apărare puternice, ca cele ale cetăţii Daphne, ne fac să presupunem existenţa în zonă a unei formaţiuni politice prestatale româneşti.
Izvoarele bizantine ca şi Cronica rusă atestă existenţa acestor construcţii pe care armatele imperiale le-au găsit aici la data înfruntării lor cu trupele cneazului Sviatoslav.
    Cu ocazia venirii împăratului Ioan Tzimisskes pe teritoriul dobrogean(971), este amintită pe malul stâng al Dunării, printre alte cetăţi, şi Constanteia(antica Daphne), a cărei căpetenie va trece de partea bizantinilor.
    Ca şi în cronica rusă , „Povestirea vremurilor de demult”, şi în anonimul lui Mase(„Însemnările toparhului grec”) se menţionează pentru acea perioadă în zona Dunării de jos existenţa unei intense vieţi economice, a numeroase oraşe şi aşezări cu o populaţie densă şi cu o pătură conducătoare locală care manifestă tendinţe centrifuge faţă de bizantini.
În ciuda acestor tendinţe, continuarea legăturilor dintre romanitatea de la nord şi cea de la sud de Dunăre a continuat, aceste legături fiind atestate de descoperirea pe teritoriul satului Clinciu a două monede bizantine, din bronz din timpul lui Vasile II (976-1025) şi altele de plumb din timpul lui Alexios Comneanul(1081-1118).
    Odată cu încheierea etnogenezei româneşti şi a celorlalte transformări economico-sociale şi politice ce caracterizează începuturile feudalismului pe teritoriul României , satul Spanţov-continuator fără întrerupere al tradiţiilor de locuire pe aceste meleaguri, capătă actuala identitate.
    Prima atestare documentară a satului Spanţov datează din 23 martie 1482, când domnul Ţării Româneşti , Basarab cel Tânăr, zis Ţepeluş, a acordat printr-un hrisov dat la Gherghiţa mai multe danii mânăstirii Snagov , prin care şi jumătate din satul Spanţov; dania a fost întărită de Neagoe Basarab în anul 1513, iar în anul 1643 Matei Basarab a adăugat la această danie şi gârla satului Spanţov.
Pe lângă moşie şi gârlă la Spanţov, mânăstirea Snagov avea la Spanţov şi o vamă de peşte .
Pentru prima dată această vamă a fost amintită la 10 decembrie 1622 când Radu Voievod a lăsat liberi pe călugării acestei mânăstiri să-şi ia vama de peşte al zecelea, cum zice legea.
    Este demn de remarcat cu această ocazie, morile plutitoare pe cursul Dunării, în zona litorală a satului Spanţov.
Mori de acest gen mai pot fi văzute doar la Muzeul tehnicii populare din Dumbrava Sibiului.
În secolul al XVI-lea Spanţovul s-a înscris ca întodeauna în marile evenimente ce au frământat istoria poporului român.
Stavilă în calea numeroaselor incursiuni otomane, dar şi victime ale jafurilor cu care acestea se încheiau, locuitorii satelor Spanţov, Clinciu, Tatina şi Stancea au suportat deopotrivă efectele nefaste ale instaurării domniei otomane, ca şi înăsprirea continuă a exploatării boiereşti.
    Înăsprirea excesivă a exploatării pe plan economic de către Imperiul Otoman a atras după sine o fiscalitate excesivă ce a atins apogeul în timpul domniei lui Alexandru cel Rău(1592-1593) când birul era de 13 ori mai mare ca la începutul secolului.
Domnia lui Mihai Viteazul începută sub semnul reluării luptelor antiotomane a însemnat şi pentru locuitorii acestor sate o rază de speranţă.
    Numeroase incursiuni realizate de Mihai Viteazul în apropierea Spanţovului, exemplu Marotin-sat vecin, au atras în oastea sa şi locuitori din aceste sate , dornici de libertate.
    Anilor grei de la sfârşitul secolului al XVI- lea şi începutul celui de- al XVIII- lea, le urmează ani de stabilitate politică de la mijlocul şi sfârşitul secolului, de sporire a populaţiei şi de creştere a bunăstării.
În agricultură cresc suprafeţele cultivate prin defrişări sau cultivarea pământurilor aflate în folosinţă comună.
În cultura cerealieră grâul de toamnă îl înlocuieşte pe cel de primăvară, iar din a doua jumătate a secolului apare şi porumbul.
    Călătorii străini semnalează bogăţia şi rodnicia pământului românesc şi rolul pe care îl deţine ţările noastre în aprovizionarea Istambulului. Un exemplu în acest sens îl oferă Cornăţelul devenit târg domnesc(actuala Mânăstirea) şi cunoaşte maximă înflorire la mijlocul secolului al XVII- lea.Aici îşi desfăceau în cea mai mare parte produsele şi locuitorii satelor Spanţov, Clinciu, Tatina situate la o distanţă nu prea mare de acesta, aproximativ 13 km şi de unde îşi procurau uneltele şi produsele meşteşugăreşti.
    La această înviorare a economiei se adaugă buna gospodărire a ţării, programul de construcţii din timpul lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.
    Această intenţie bună este demonstrată de un hrisov din 16 martie 1633,al lui Matei Basarab, prin care scutea locuitorii satului Spanţov de”…de cai de olac, de lucru domnesc, de podvoade,de mertice…”11-la intervenţia prietenului său Hozun Mustafa –cu condiţia”…să aibă de lucrare la zăgaz, când va fi de lucru” –dig ce urma să fie construit pentru nevoile pescuitului.
Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX- lea este marcat pe plan economico-social de criza orânduirii feudale şi apariţia elementelor capitaliste, a afirmării ideologiei naţionale, sprijinită de cultura modernă iluministă şi mai apoi de ideile Revoluţiei franceze, cristalizarea acestor idei contribuind la conturarea unor mişcări antifeudale care au culminat cu revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, la care a participat şi locuitorii ai satelor Spanţov, Tatina şi Clinciu.
După încheierea războiului ruso-turc, prin pacea de la Bucureşti, se recurge la catagrafierea(recensământul familiilor) repetată a locuitorilor ţării cu scopul de a lua în evidenţă întreaga populaţie şi de a o încadra în diferite categorii fiscale, dar şi cu intenţia de a stabili fluctuaţia de la un judeţ la altul. Aşa a fost catagrafierea efectuată în decembrie 1819-ianuarie 1820 întocmită pe judeţe, plăşi şi sate.
Ea oferă inclusiv pentru satul Spanţov date valoroase pentru analiza stratificării economice şi compoziţia socială a lumii satului, împărţindu-i pe birnici în fruntaşi, mijlocaşi şi codaşi.
    Valoarea documentului este sporită şi prin faptul că include lista numelor de familie oferind un material inestimabil studiului onomasticii româneşti.
    Referitor la ultimul aspect se trage concluzia că în timpul scurs de atunci şi până în prezent continuă să locuiască marile familii respectiv Bucur, Stoica, Barbu, Drăgan, Paraschiv, etc.,ceea ce reliefează statornicia oamenilor pe aceste meleaguri.
Cu prilejul acestei catagrafieri aflăm date despre organizarea administrativ- teritorială.
La această dată, satul Spanţov făcea parte din plasa Olteniţa şi respectiv judeţul sau districtul Ilfov.
    Înlăturarea stării de instabilitate în vecinătatea Dunării după pacea de la Adrianopol şi mai ales întinsele suprafeţe necultivate din câmpie, la care se adaugă bogăţia piscicolă a marelui fluviu şi a bălţilor sale , locurile favorabile creşterii deopotrivă a oilor, vitelor mari şi porcilor au început să atragă populaţia din părţile de sus ale ţării, mai sărace în terenuri agricole.
Cei veniţi în Spanţov sunt nu numai din Muntenia, dar şi din Transilvania, români numiţi ungureni, în special păstori care cunosc locurile în urma deselor iernări cu turmele în aceste locuri.
    Făcând o comparaţie între situaţia demografică din 1819 cu cea din anul 1838 a satelor comunei Spanţov se observă o spectaculoasă creştere numerică a locuitorilor cu peste 100%.
Catagrafia din anul 1838 ne oferă date complexe despre originea locuitorilor, structura după sex şi vârstă, principalele culturi agricole, categoriile de animale din gospodării etc.
    Sub impulsul demografic al vieţii economice tot mai active şi a obligaţiei administrative impuse de regulamentul organic satelor dunărene, între care se află şi Spanţov, Stancea şi Cetatea-Veche, se vor aduna „la linie”, prin aducerea caselor la şoseaua actuală(aceasta, construită între anii 1844-1847 se înscrie într-un program de creare a unui sistem de drumuri ce lega capitala de principalele porturi dunărene, ca şi de construirea unei şosele care lega toate aceste porturi de la Calafat până la Brăila), astfel mulţi săteni şi-au părăsit locuinţele şi aşezările străvechi de pe coasta malului primei terase a câmpiei, adesea inundabilă .
În aceste condiţii satele sunt aşezate în parte pe noi vetre după principii urbanistice.
    Pe plan, ca şi în teren, se recunosc uşor astăzi părţile vechi (centrul satului Spanţov) după poziţia întortocheată a uliţelor, iar cele noi după liniile drepte ce se întretaie perpendicular.
    În anul 1838, în urma decretului domnitorului Al.D.Ghica, se trece la organizarea primelor forme de învăţământ, astfel, dintr-un raport al profesorului Vasilache Jorj, revizor al şcolilor comunelor ilfovene, se specifică numele a două persoane candidate pentru învăţători pentru satele Spanţov şi Tatina care s-au prezentat la cursurile de perfecţionare ale şcolii normale.
Sistemul de învăţământ adoptat în acei ani a fost cel lancasterian .În prima etapă de însuşire a cunoştinţelor se foloseau tablele lancasteriene de scris şi citit, pentru următoarele materii: silabism,rugăciuni, catehism şi aritmetică.
În a doua etapă, superioară, se foloseau manuale pentru silabism, aritmetică, caligrafie, culegeri de texte din Scriptură, Vechiul şi Noul Testament.
    Declanşarea revoluţiei muntene de la 1848 a antrenat şi forţele sociale din această zonă, fapt care face ca proprietarul moşiilor
    Olteniţa şi Spanţov să se plângă autorităţilor că, deşi în plin sezon agricol, locuitorii nu voiau să efectueze claca de seceră, la coasă şi la sapa porumbului.
    Trebuie subliniat că starea de spirit a ţăranilor era net antiboierească, ei opuneau o rezistenţă înverşunată la tentativa de a i se impune obligaţii feudale în contul stăpânilor de moşii şi al arendaşilor.
Sunt înregistrate numeroase astfel de manifestări, fapt care face ca pe 5 iulie 1848 Costache Urlăţeanu să fie însărcinat să plece în satele Chirnogi , Olteniţa şi Spanţov să cheme pe „locuitori la îndeplinirea datoriilor lor către proprietari”.15
Că „duhul răzvrătirii” în rândul ţăranilor nu a fost spulberat, ne-o dovedeşte faptul că la faţa locului s-a deplasat însăşi administratorul judeţului Ilfov, după cum ne relatează cunoscutul cărturar Aron Florian.
    De asemenea, locuitorii comunei Spanţov au participat la toate evenimentele istorice care au urmat după aceea, respectiv     Războiul de Independenţă, Răscoala din 1907, cele două războaie mondiale şi anii comunismului.